Reprezentanții Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” spun că Ordonanța Guvernului privind salariile din sănătate ar fi una „ a amăgirilor” și nu satisface revendicările angajaților din Sănătate.
„Ordonanța de urgență pe care guvernul a adoptat-o în ședința de ieri 30 iunie nu satisface revendicările angajaților din Sănătate. De altfel, forma în care guvernul a înțeles să transpună o parte dintre solicitările Federației Solidaritatea Sanitară nu se regăsește în lista noastră de revendicări. Este vorba, în special, despre revendicările referitoare la plata corectă pentru munca prin care se asigură continuitatea serviciilor medicale, pentru care guvernul a înțeles să acorde o sumă fixă în dauna plății acestor drepturi prin raportare la salariul de bază actual”, se arată într-un comunicat, transmis, sâmbătă, de Solidaritatea Sanitară.
Potrivit sursei citate, Odonanța de vineri ar fi una „a amăgirilor”.
„Acest act normativ este de fapt o „Ordonanță a amăgirilor”, deoarece există o diferență foarte mare între beneficiile anunțate public pentru angajații din Sănătate și beneficiile reale. După cum arată analiza de impact, cea mai mare parte a angajaților din Sănătatea cărora le-ar trebui acordate drepturile prevăzute în OUG se află într-una din următoarele situații:
Sursa citată mai precizează că Ordonanța arm uta banii dintr-o parte în alta.
„În sinteză, din perspectiva pretenției Guvernului de a crește unele venituri salariale, principalul efect al acestui act normativ îl constituie de fapt mutarea banilor dintr-un buzunar în altul. Acesta este un efect intenționat, împotriva căruia Federația „Solidaritatea Sanitară” a luptat și la elaborarea și adoptarea legii nr.
Federația mai anunță că programul de proteste continuă atât cu protestele deja aflate în desfășurare cât cu protestele anunțate pentru luna iulie:
„Revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară” rămân aceleași, fiind susținute alături de protestele în stradă sau în curtea spitalelor și de cei 1.318 medici care au semnat până acum în cadrul protestului privind demisia din gărzile suplimentare, respectiv de cei 5.268 angajați care au semnat în cadrul protestului angajaților care asigură continuitatea serviciilor medicale”, se mai arată în comunicatul sindicaliștilor.